Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Gheorghe"
din Londra, Anglia

Interviu acordat de părintele Constantin Popescu  ziarului Anunțul de UK

1. Ne puteți povesti câteva lucruri despre comunitatea românească de la Leeds?

În anul 2004, la 40 de ani de la înființarea parohiei “Sf. Gheorghe” din Londra - prima parohie apărută pe harta emigrației românești din Marea Britanie - și 20 de ani de la încercările de plămădire a unor comunități românești în zonele West și East Midlands, a apărut la Mirfield, în West Yorkshire, o nouă comunitate românească, pusă sub ocrotirea Sf. Macarie Cel Mare, după numele părintelui ieromonah Macarie, fondatorul acestei comunități parohiale.

Comunitatea, modestă din punct de vedere numeric, a reușit ca după 6 ani de ședere în incinta așezământului monastic de la Mirfield și un an de ședere (cu statut de chiriaș) în Leeds, să cumpere în octombrie 2011 biserica “St Michael and All Angels” din Farnley, un cartier situat în zona metropolitană a orașului Leeds.

Începutul a fost greu; erau doar câteva familii, risipite mai peste tot nordul Angliei: Leeds, Manchester, Bradford, Sheffield, York, Durham, Preston… Risipirea pe arii geografice extinse și numărul relativ mic de enoriași a fost dintotdeauna trăsătura caracteristică a acestei comunități parohiale. Este adevărat că în ultimii ani am asistat la o creștere a numărului de români în zonă. Așa se face că la liturghiile duminicale numărul celor care participă variază de la 40 la 80 de persoane, poate chiar mai mult în unele duminici. Numărul celor care participă  însă la slujba de Înviere este de peste 10 ori mai mare.

2. Cum și cui a venit ideea achiziționării Bisericii?

Nu putem atribui ideea achiziționării bisericii unei persoane anume. Nevoia unui lăcăș de cult propriu vine după o vreme ca un lucru firesc, fiind în același timp și un test de angajament și maturitate al întregii comunități. Este la fel ca în căsnicie; fiecare familie își dorește un cămin propriu, unde să poată aduce copii pe lume și să-i educe. Însă dincolo de rațiunile acestea omenești, credem cu tărie că întreaga lucrare de achiziție a bisericii și a clădirii anexă de la Leeds a stat sub semnul purtării de grijă a lui Dumnezeu. Ne-am rugat că Domnul să ne arate calea de urmat. Am primit și răspunsuri – uneori și din categoria celor pe care, de moment, nu voiam să le auzim! – însă am înțeles, la timpul cuvenit, că a fost mai bine așa cum le-a randuit Domnul!

3. A fost greu acest drum parcurs? Ați avut dificultăți în a va pune planurile în aplicare?

In urmă cu câțiva ani, am recitit împreună cu fetițele mele nuvela “Popa Tanda”, de Ioan Slavici. M-a mișcat profund un fragment în care cred că ne-am putea regăsi și noi, atât în dificilele momente de dinainte, dar și după achiziție. Iată textul: “Părintele Trandafir întră în biserică. Dar totdeauna precum întră fierarul în fierăria sa. Acuma însă îl prinse o frică neînțeleasă, merse câțiva pași înainte, se opri, își ascunse fața în amândouă mâinile și începu să plângă greu și cu suspin înăbușit și fioros. De ce plângea el? Înaintea cui plângea? Din gura lui numai trei cuvinte au ieșit: "Puternice Doamne! Ajută-mă!..." Și oare credea el că acest gând, cuprins cu atâta înfocare în disperarea lui, îi va putea da ajutor? El nu credea nimic, nu gândea nimic: era purtat”.

Asemenea părintelui Trandafir, și noi am fost purtați. Am purces la drum cu nădejdea că Domnul va face ceva – și a făcut! Rugăciunea din  biserică și de acasă prin care îi ceream Domnului “să ne ajute să ne facem locaș de rugăciune pentru lauda Preasfântului Său Nume” ne-a însoțit mereu. Rugăciunea ne-a fost ascultată, chiar dacă aveam pe undeva în minte promisiunile de sprijin venite din afară parohiei, promisiuni care ne-au însoțit o bună bucată de vreme și care au dispărut brusc, cu doar 4 zile înainte de achiziție!

O lecție pentru noi, un moment de cumpănă în care unitatea și maturitatea acestei mici comunități parohiale au fost puse la test. Dar Domnul știe să-și termine lucrarea începută... Așa se face că pe 20 octombrie 2011, comunitatea a reușit să cumpere biserica, clădirea anexă și terenul. Ne-au fost dați în grijă până și “strămoșii adoptivi”, adică cei care azi se odihnesc în cimitirul de alături, cândva închinatori în această biserică, sau poate chiar ctitori ai ei.

A urmat o perioadă în care a trebuit să ne acomodăm cu statutul de proprietar, grijile legate de rularea întregii proprietăți sporind de la o zi la alta. În tot acest răstimp am fost asemenea copilului întâi-născut care nu are frați mai mari de la care să învețe cum să se joace, cum să meargă, cum să scrie sau cum să citească… Ne-am împiedicat de multe ori, însă ne-am ridicat și ne-am scuturat, cu ochii țintă mereu la finalitatea acestei lucrări – închinarea bisericii lui Dumnezeu, Cel ce ne-a ajutat să o dobândim și să o înfrumusețăm după modestele noastre puteri, abilități și resurse. Nu este vreo măreață ctitorie voievodală sau boierească, ci o modestă ctitorie a tuturor acelora care au înțeles rostul și chemarea lor pe aici: a ctitorilor, donatorilor, făcătorilor de bine şi colaboratorilor acestei parohii de la înfiinţarea ei în anul 2004 şi până în prezent.

4. Cum ați reușit să finanțați acest proiect?

Cu excepția câtorva familii din afara parohiei, finanțarea întregii achiziții s-a făcut prin colectă în interiorul parohiei. De asemenea, toate donațiile primite în această parohie vreme de peste opt ani și jumătate precum și tot ce s-a primit la puținele servicii pe care ni le solicitau credincioșii au fost puse “la bătaie” pentru achiziționarea bisericii. Așa se face că această biserica parohială este prima din Marea Britanie aflată în proprietatea comunităţii, proprietarul legal al bisericii şi clădirii anexe fiind Fundaţia “Saint Makarios the Great Ecclesiastical Trust”, special constituită în acest scop.

5. Ce ne puteți spune despre clădirea bisericii și lucrările de reconfigurare a interiorului?

Actuala biserică a fost ridicată pe locul unor biserici mai vechi, zidite succesiv începând cu anul 1180, între 1417 şi 1700 biserica fiind reconstruită de trei ori. După 1761, o nouă biserică zidită în stil georgian a fost ridicată în acest loc, clădire care a durat aproape un secol, făcând în cele din urmă loc celei actuale, finalizată la anul 1886. Stilul arhitectural al bisericii este bazilical roman cu elemente gotice, biserica fiind clădire de patrimoniu, înregistrată la English Heritage.  Comunitatea anglicană din zonă, îmbătrânită şi mult redusă numeric, a decis închiderea bisericii şi scoaterea ei la vânzare. Între 2011 şi 2013, biserica a fost reamenajată în interior, fiind înzestrată cu Sfânta Masă, catapeteasmă, icoane şi candele, încăperile adiacente Sfântului Altar fiind renovate, dându-li-se o nouă utilitate. Iconostasul, armonizat cu stilul clădirii şi cu mobilierul existent în biserică, a fost sculptat în lemn de stejar în atelierul d-lui Tudorei Constantin din Grumăzeşti, judeţul Neamţ, România, şi instalat în anul 2013, în Vinerea Mare. Pictura iconostasului, executată în stil bizantin cu influenţe macedoneano-cretane, a fost realizată în anul 2013 în Atelierul de Pictură de la Mănăstirea Bucium din Iaşi, România, sub atenta coordonare a părintelui protosinghel Irineu Bălan. Sfânta Masă a fost construită potrivit tradiţiei ortodoxe, folosind elementele de piatră de la fostul Altar de la Mirfield unde s-a slujit vreme de şase ani, de la înfiinţarea parohiei şi până la mutarea aici. Acoperămintele Sfintei Mese, Sf. Epitaf şi dvera au fost brodate în Atelierul de Croitorie al Mănăstirii Clocociov din jud. Olt, România, de către monahia Mihaela.

6. Am înțeles că Parohia “Sfântul Macarie Cel Mare” nu are doar rolul de a hrăni spiritual enoriașii săi; aici se desfășoară de asemenea, și activități școlare. Ne puteți da mai multe detalii?

Este cam pretențios termenul “activități școlare”! Da, încă din anii când eram la Mirfield s-au inițiat o serie de întâlniri cu copiii, unde preoteasa mă ajuta cu pregătirea lor, fiind cadru didactic de specialitate. Între timp activitatea a fost preluată și coordonată de către alte persoane care s-au implicat destul de activ la începuturile noastre în nouă locație de la Leeds. Din păcate, acest gen de activitate cere constanță atât din partea voluntarilor care se ocupă de întâlnirile cu copiii cât – mai ales! - din partea părinților copiilor. Au fost doi ani consecutivi când în cadrul întâlnirilor cu copiii s-au putut pregăti serbări de Paște, Crăciun, 1 Decembrie, 24 Ianuarie sau de hram foarte reușite! Întâlnirile cu copiii se vor relua într-un format nou începând cu luna septembrie.

7. Părăsind pământul natal uneori, avem tendința de a ne îndepărta de Biserica și Dumnezeu. A fost greu să refaceți această legătură în comunitatea din Leeds?

Indiferent de motivul care ne-a determinat să luăm crucea emigrării, sentimentul înstrăinării de pământul în care ne-am născut se poate naşte până şi în cea mai împietrită inimă, putând genera în timp sentimentul lipsei de identitate. În acest moment de răscruce pentru cel care se simte fără identitate, da, rolul Bisericii poate fi unul major. Slujbele ţinute în limba maternă şi rugăciunea în comun cu cei de un neam îl poate aduce pe cel aflat într-o astfel de stare la descoperirea adevăratului rost a ceea ce ignorase atât de mult acasă: bisericuţa din cartier şi preotul ei, mănăstirea de la marginea oraşului, închinarea la icoane, cărţile cu conţinut duhovnicesc, clopotul şi toaca auzite în zi de duminică sau sărbătoare, spovedania din posturi... toate laolaltă.
Pentru cei mai mulţi, a fi la biserică în contextul diasporei presupune un efort: efortul de a o căuta, de a o găsi, efortul de a se integra în comunitate, efortul de a bate amar de drum, poate sute de kilometri, pentru a o cerceta cât mai des pentru propriul lui folos sufletesc. Dar şi bucuria adevăratului căutător este pe măsura lucrului căutat, lucru valabil oriunde în lumea această. Așadar, legătura de care amintiți în întrebarea dvs. este doar “facilitată” de preot și slujirea lui; restul este lucrarea Domnului cu fiecare om!

8. Ce sfaturi aveți pentru românii din Regatul Unit? 

Să stea aproape de biserica și să fie uniți. Acest lucru nu înseamnă că ne enclavizam; dorim doar să păstrăm credința, cultura și tradițiile noastre pentru a le putea transmite generațiilor viitoare. Spațiul multietnic, multicultural și pluri-religios din Marea Britanie ne arată că multe categorii de emigranți au reușit să se integreze perfect, din punct de vedere social și cultural, în societatea britanică, păstrându-și în același timp credința, cultura și tradițiile lor, chiar îmbogățind, prin deshiderea lor, cultura și societatea din țara de adopție. Și ar mai fi ceva de adăugat la capitolul sfaturi: dacă până acum câțiva ani am fost destul de neînsemnati numeric, acum lucrurile s-au schimbat. Suntem una dintre cele mai numeroase comunități ortodoxe din sudul Angliei; de exemplu, la bisericile românești din Londra, participa, în fiecare duminică, sute de credincioși. Cred că este momentul să ne gândim - așa cum o familie numeroasă se gândește să-și ia o casă! -  să avem un loc al nostru, adică o biserică a noastră. Acest lucru ne-ar permite activități pastoral-misionare mult mai susținute, ne-ar permite organizarea de activități culturale și educative pentru tinerii și copiii noștri, ridicând astfel profilul comunități românești din UK care a făcut mult prea des “deliciul” presei locale prin titlurile și știrile care nu ne fac cinste nici nouă și nici țării ai cărei ambasadori suntem aici, în Marea Britanie. Este drept, nu mai avem voievozi de talia mucenicilor Brâncoveni care să ne ridice biserici. Avem însă nădejdea că așa cum oamenii din nordul Angliei (Leeds) s-au mobilizat exemplar și au reușit să aibă propriul locaș de cult, tot așa cred că și aici, în sud, în metropola de pe Tamisa, putem realiza împreună același lucru!