Jurnal de Pelerin în Grecia

Published: 07 April 2019

În perioada 16-23 februarie 2019, un grup de pelerini din Marea Britanie a vizitat câteva din bisericile și mănăstirile din insulele Evia și Eghina, Corint, Patras și Atena. Pelerinajul a fost inițiat de parohia „Sf. Gheorghe” din Londra și derulat prin Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei noastre. Ghid pe întreaga durată a pelerinajului a fost părintele Sorin Zahiu, preot român din Atena, aflat de mai mulți ani la studii în capitala Greciei.

Sâmbătă 16 februarie – Oropos. Acasă la sfântul Porfirie - mănăstirea Schimbării la Față. Insula Evia.

Primul obiectiv al după-amiezii de sâmbătă a fost mănăstirea cuviosului Porfirie din Oropos. Ascunsă în pădurea de pini, o frumoasă biserica construită în stil bizantin se înfățișează ochilor pelerinului. Aflăm de la părintele Sorin că Sf. Porfirie a intrat în mănăstire de tânăr. Ajuns la Muntele Athos, se îmbolnăvește. Revine la Oropos unde are grijă timp de 30 de ani de oamenii bolnavi. Se spune despre el că era văzător cu duhul; putea să spună de ce boală suferă cineva, dar pentru că nu știa anatomie, și-a cumpărat cărți care să-l ajute să le spună oamenilor cum se numesc organele afectate. În 1979 s-a retras la mănăstirea Schimbării la Față și a început construcția bisericii. Deși orb, ajuta pe toți cu sfaturi legate de rugăciune. Îndruma părinții să spună mai multe lui Dumnezeu despre copiii lor, decât copiilor despre Dumnezeu. Intrăm în chilia lui, locul pe unde a trecut jumătate din populația Greciei – se spune că vreo cinci milioane de oameni au căutat ajutor și mângâiere la cuviosul în timpul vieții lui! Odată încheiată vizita, plecăm spre hotelul Paliria din Halkida din insula Evia, lăsând în urmă mănăstirea și chilia cuviosului Porfirie.

Duminică 17 Februarie. Halkida. Sf. Partenie, izbăvitorul de cancer și mănăstirea Makrimali. Sfântul Ioan Rusul.
În dimineața zilei de duminică, 17 februarie, în prima duminică a Triodului, ne-am îndreptat spre biserica Sf. Paraschevi din Halkida. Biserica-monument a fost construită în secolul al V-lea în stil bazilical roman pe ruinele unui vechi templu păgân. Ordinea, disciplina și buna rânduială pe care le observăm la tot pasul în biserică sunt rodul muncii părintelui paroh Gheorghios, tată a patru copii. Biserica este înzestrată cu multe Sfinte Moaște, printre acestea ale Sf. Paraschevi, Sf.  Luca al Crimeii, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Haralambie, Sf. Ciprian, Sf. Filoteea Ateniana și multele altele. Părintele Simeon, al doilea preot al acestei biserici de enorie, a ținut predica zilei. Cu vocea blândă și calmă, cu privirea înțeleaptă și fermă, își îndruma credincioșii pe calea cea bună a smereniei, așa cum ne îndeamnă pericopa evanghelică din duminica Vameșului și a Fariseului.
După prânzul de la Paliria, ne-am îndreptat spre Makrimali, la mănăstirea Sf. Partenie, izbăvitorul de cancer. Ne-am închinat la mâna Sf. Partenie și la capul Sf. Paraschevi, am cântat un axion după care am zăbovit un pic în curtea mănăstirii, admirând iedera care îmbrăca copacii până la vârf. Lăsăm în urmă mănăstirea Sf. Partenie și ne îndreptăm spre Nea Prokopion, patria adoptivă a Sf. Ioan Rusul. În partea stânga a bisericii aflăm odorul cel de preț al Eviei, Sf. Ioan Rusul, așa cum îl știam doar din fotografii: așezat în raclă de argint, cu față aurie, îmbrăcat în veșminte de culoarea cerului, veșminte care se înlocuiesc odată la... 30 de ani! Unul dintre slujitorii bisericii, instruit la Cambridge, scoate spre închinare și cureaua militară a Sf. Ioan Rusul. Citim acatistul sfântului în fața raclei cu Sfintele Moaște, iar părintele Sorin ne prezintă viața Sfântului. Suntem plăcut surprinși să identificăm în amplul proiect de frescă de pe cafasul bisericii episodul cu strămutarea moaștelor Sf. Ioan Rusul din vechiul Prokopion din Capadocia în insula Evia, la Noul Prokopion. Atât de viu, atât de actual ca vestimentație și mijloace de transport ale vremii captate în culori este acest proiect de frescă! Spre seară revenim la hotelul Paliria unde după cină fiecare pelerin are ocazia să se prezinte. O seară cu povești de viață, drumuri și visuri, gânduri de suflet...

Luni 18 Februarie. Atena. Sf. Nicolae Planas, ocrotitorul casatoritilor. Eghina.
Din insula Evia ne îndreptăm spre Atena. Zăbovim pentru câteva zeci de minute la biserica Sf. Nicolae Planas, un sfânt recent canonizat de Biserica Greciei, cu moaște întregi. Din viața Sf. Nicolae aflăm că a rămas văduv de tânăr și că a slujit într-o biserica mică. Se spune despre el că nu cerea bani de la enoriași, iar unii chiar se îndoiau de calitatea slujirii lui. Așa se face că o femeie l-a chemat de trei ori la o sfințire de casă. Nu a cerut bani sau altceva pentru osteneala lui, și nici femeia nu a schițat vreun gest de apreciere. După această întreită ispitire, dându-și seama că are în fața ei un om al lui Dumnezeu, femeia s-a schimbat întru totul, devenind o apărătoare ferventă a părintelui. Sfântul dedica mult timp citirii de pomelnice; de aceea, slujba dura foarte mult, plictisind alți preoți și mireni, dar aducând multă mângâiere celor suferinzi. A trecut la cele veșnice în anul 1932, fiind canonizat de Biserica Greciei în anul 1992.

Lăsăm în urmă biserica Sf. Nicolae Planas și ne îndreptăm spre portul Pireu. De aici ne îmbarcăm pe un ferry-boat cu destinația Eghina. Ajungem la mănăstire după amiază; totul este însorit, frumos, iar maiestuoasa biserică în plan octogonal încântă privirea pelerinilor. Ne închinăm la moaștele Sf. Nectarie din biserica mică. Vizităm apoi mormântul de piatră unde Sf. Nectarie a stat până în anul 1960. La aceea vreme, Grecia era divizată în privința Sf. Nectarie; pe de o parte erau cei care alimentau cu bârfe poporul, iar pe de altă parte erau cei care cunoșteau îndeaproape viața și minunele sfântului. Am vizitat apoi chilia sfântului. La intrare, un mic salon cu canapele modeste; în chilia propriu-siza, patul pe care dormea Sf. Nectarie, acoperit cu o pânza albă, țesută. Se spune că acolo a dormit un mitropolit grec care a avut îndoieli în privința sfințeniei lui. După ce Sf. Nectarie i s-a arătat în vis, mitropolitul a decis să îl canonizeze. De la chilie am coborât spre biserica mare unde am citit acatistul Sfântului. Către apusul zilei, ne-am îndreptat spre hotelul Erato din Agia Marina pentru odihnă, urmând ca a doua zi să revenim la Sf. Nectarie, pentru Sf. Liturghie.

Marți 19 Februarie. Sf. Liturghie la Eghina. Mănăstirea Daphni. Canalul Corint. Mănăstirea Sf. Patapie.

În ziua în care o cinstim pe Sf. Filoteea Ateniana, avem bucuria Sf. Liturghii la Eghina, acasă la Sf. Nectarie. La chinonic, maicile cânta „Agni Parthene...”, imn închinat Maicii Domnului, compus de însuși Sf. Nectarie. Nicăieri nu am auzit o interpretare mai mișcătoare ca cea de aici, locul în care a fost izvodită această cântare! După micul dejun, ne îndreptăm spre portul din Eghina unde mai zăbovim câteva zeci de minute, înainte de îmbarcarea pentru Pireu. Spiritul comercial oriental se regăsește din belșug pe insulă: la fiecare pas suntem îmbiați de comercianții locali la produse pe bază de fistic, pom care crește din abundență în insula Eghina.

Ajunși în portul Pireu, ne întreptăm spre mănăstirea bizantină Daphni de lângă Atena, acum muzeu. Mănăstirea a fost fondată în secolul al VI-lea pe locul vechiului templu al lui Apollo Daphnaios, construcție de la care au mai rămas doar coloanele ionice. A fost construită din nou la sfârșitul secolului al XI-lea. În actualul ansamblu arhitectural se mai găsesc doar trei coloane ionice din templul lui Apollo, restul fiind cumpărate în secolul al XIX-lea de către lordul Elgin. În prezent acestea se află la  Muzeul Britanic din Londra. Când Atena a fost ocupată de turci în 1458, mănăstirea a fost preluată de călugări ortodocși. În timpul Revoluției Grecești a fost folosită ca garnizoană, iar între 1838 și 1839 a adăpostit trupele bavareze staționate în Atena. În ciuda istoriei sale zbuciumate, mănăstirea are ansambluri de mozaicuri de mare valoare artistică, unice și foarte bine conservate.

Lăsăm în urmă mănăstirea Daphni și ne îndreptăm spre Corint, așezare cu puternice rezonanțe nou-testamentare, dacă ne gândim la cele două epistole pauline adresate corintenilor. Așezarea s-a dezvoltat în trecut datorită poziției sale strategice, orașul fiind flancat la vest de Marea Adriatică prin golful Corintului și la est de Marea Egee prin golful Saronic. Cele două golfuri erau despărțite în trecut de o limba de pământ de 6km lungime.  Așa se face că orașul Corint s-a dezvoltat foarte mult în antichitate datorită poziției sale strategice – un fel de New York al vremii sale! - fiind în același timp și un teritoriu foarte disputat de imperiile vremii.

În antichitate, tranzitarea Istmului Corint s-a făcut prin construcția unui drum pavat pe care corăbiile erau trase pe rampe de lemn cu roți, scurtând astfel drumul dinspre un golf spre altul. În anul 67 d.Hr, împăratul Nero inițiază ambițiosul proiect de a tăia în piatră un canal pentru tranzitul maritim, însă fără succes. În timpul împăratului Vespasian se reia construcția canalului folosind sclavi evrei, dar tot fără succes. Abia între anii 1881-1993 are loc construcția canalului Corint care unește cele două golfuri, prefectura Attica fiind astfel separată de cea a Corintului. Peloponezul devine astfel - tehnic vorbind - o insulă.

Deși Corintul nu a înflorit în ritmul celorlalte orașe grecești și nici nu a excelat în construcții ecleziastice notabile – paradoxal, în zonă nu există nicio biserică bizantină! – totuși, Corintul a fost unul dintre primele orașe grecești care au primit cuvântul Evangheliei. Apostolul neamurilor, Sf. Pavel, era foarte atașat de creștinii din Corint, iar drept dovadă ne stau cele două epistole adresate lor.

Ne despărțim de locurile de propovăduire ale Sf. Apostol Pavel și ne îndreptăm spre Loutraki, la mănăstirea sfântului Patapie. Egiptean de origine, școlit la vestita școală catehetică din Alexandria, cuviosul Patapie s-a nevoit mai întâi în Tebaida. Având de gând să meargă la Constantinopol, prin rânduiala dumnezeiască, ajunge mai întâi în Corint. Aici este atras de Muntele Gherania din fața cetății Corintului, unde petrece șapte ani. Ajunge în cele din urmă la Constantinopol unde trăiește ascuns, săvârșind multe minuni. În anul 463 d.Hr., în vârstă de 83 de ani, cuviosul Patapie se mută la Domnul și este îngropat la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Constantinopol. După căderea Constantinopolului sub turci, moaștele Sf. Patapie sunt aduse în peștera schitului de deasupra Corintului unde Sfântul se nevoise în tinerețe.

La începutul secolului al XX-lea, preotul grec Konstantinos Sosanis, vrând să repare paraclisul din peșteră, l-a visat pe Sf. Patapie, care îi spune: „Ai grijă când darâmi zidul, că eu sunt de cealaltă parte”. Așa au fost descoperite moaștele Sf. Patapie. În biserica mică se găsesc moaștele Sfintei Ipomonii  (Sfânta Răbdare). Urmând exemplul Sf. Ipomonii - cândva împărăteasă în Constantinopol sub numele de Elena, susținătoare a azilelor de bătrâni și a bisericii Sf. Ioan Botezătorul unde fuseseră așezate inițial moaștele cuviosului Patapie – maicile din mănăstire au în grija lor un azil de bătrâni și femei nevoiașe.

Miercuri 20 Februarie - Catedrala Sf. Andrei din Patras. Mănăstirea Megalou Spileou.

În dimineața zilei de 20 februarie, părăsim Loutrakiul și ne îndreptăm spre Patras, capitala Greciei de vest. Patras este al treilea oraș ca mărime din Grecia, fiind situat în nordul Peloponezului. Aflat la răscruce de drumuri comerciale, a fost disputat atât de genovezi, cât și de venețieni.

Pentru pelerini, obiectivul principal din Patras îl constituie însă catedrala Sf. Andrei, cea mai mare catedrală din Grecia și a patra catedrală ca mărime din Peninsula Balcanică. Construcția monumentalei catedrale a început în anul 1908, sub supravegherea arhitectului Anastasios Metaxas, fiind sfințită abia în 1974. Catedrala adăpostește în partea dreaptă a naosului capul Sf. Andrei, acoperit de un baldachin de marmură albă. În partea stângă a naosului se găsește o bucată din crucea de lemn a Sfântului Andrei, în formă de X. Aflăm că cruciații au luat moaștele Sfântului în Apus, fiind restituite abia în anul 1964. Tot cruciații au adus crucea Sf. Andrei la Marsilia, fiind restituită bisericii din Patras în anul 1980. Ne-am închinat la moaștele celui căruia datorăm încreștinarea ținuturilor nord-dunărene, îndreptându-ne spre următorul obiectiv al zilei, mănăstirea Megalou Spileou.

Mănăstirea a fost fondată în anul 362 d.Hr. de frații Teodor și Simion din Tesalonic, ajutați de o ciobăniță, Eufrosina. Este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Grecia. Faima mănăstirii este legată și de faptul că în anul 1354 aici a fost sediul Mitropoliei Patrelor, pe vremea când cetatea era sub ocupație latină. Mănăstirea a fost distrusă de un incendiu în 1934. Pe data de 8 decembrie 1943 germanii au distrus mănăstirea și au executat 22 de călugări și vizitatori, cunoscut în istorie  sub numele de Masacrul de la Kalavryta. Mănăstirea a fost refăcută în anul 1945 și adăpostește o icoană a Maicii Domnului făcută din mastic de rășină cu ceară, atribuită Sf. Evanghelist Luca, precum și  o parte din moaștele Sf. Haralambie.

Joi 21 Februarie. Mănăstirea Macrinou. Acropole. Catedrala din Atena.

De la Loutraki plecăm spre Atena la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Macrinou. Atât biserica veche cât și cea nouă oferă privirii pelerinului un ansamblu arhitectural de tradiție bizantină de primă mână: formele, proporțiile, simetria, rafinamentul și bunul gust - toate parcă și-au dat mâna la Makrinou. Mânăstirea  are o obște de 70 maici și ca odor de mare preț o cruce care conține pe o față o bucată din lemnul Sf. Cruci iar pe cealaltă față, un strop din sângele Mântuitorului Hristos. Mănăstirea adăpostește și degetul Sf. Ioan Botezătorul, adus aici de la Meteore.

Lăsăm în urmă perla bizantină de la Makrinou și ne îndreptăm spre Acropole. La baza muntelui se află stânca de unde a început democrația - Areopagul. Sf. Pavel a propovăduit în Agora despre Iisus Hristos ca fiind Zeul necunoscut de toți - Sf. Evanghelist Luca relatează acest lucru în capitolul XVII din Faptele Apostolilor. Adus în fața judecătorilor, Apostolul Neamurilor a fost însă achitat. 
Ajungem mai apoi la catedrala din Atena, cu hramul Bunavestire. Aici aflăm că piatra de temelie a fost așezată în anul 1842 de către regele Otto și regina Amalia, fiind construită în stil neobizantin cu influențe apusene. Astăzi biserica îndeplinește funcția de catedrală a Arhiepiscopiei Atenei și a Întregii Elade și adăpostește moaștele Sf. Filoteea Ateniana, o sfânta autohtonă de neam nobil care avea grijă de femeile desfrânate din oraș. A fost prinsă și omorâtă de turci în afara orașului. Tot în catedrală se află și mormântul Patriarhului Grigorie, ucis de turci odată cu izbucnirea Revoluției din 1821.

Vineri 22 februarie - Mănăstirile Sf. Pantelimon și Pantocrator Taou. Sf. Efrem de la Nea Makri

În apropierea Atenei, pe moșia Kokkinara de pe muntele Pendeli, se înalță mănăstirea Sf. Pantelimon. Nu se știe exact când a fost fondată, dar cu siguranță poate fi datată înainte de anul 1578, așa cum reiese dintr-o însemnare a starețului mănăstirii Pendeli, Chiril Degleres. Mănăstirea este cunoscută mai ales prin faptul că viețuitorii de aici au fost dintotdeauna oameni educați, atenienii preferând să vină la privegherile de aici. Mănăstirea are foarte multe Sfinte Moaște. Aici o găsim pe Sf. Matroana într-o raclă alături de alți sfinți. Intrăm într-un mic paraclis unde stau așezate în cutii de argint zeci de Sfinte Moaște, printre acestea cele ale Sf. Luca al Crimeei, Sf. Împărătese Elena și multe, multe altele.

După mănăstirea Sf. Pantelimon ne îndreptăm spre mănăstirea Pantokrator Taou. Mănăstirea a fost înființată în secolul al IX-lea. În decursul îndelungatei sale istorii, a cunoscut atât perioade de înflorire, cât și perioade de jaf și distrugere. În epoca bizantină timpurie, era a doua mănăstire din Balcani ca număr de viețuitori, având o obște cu peste 600 de călugări. Mănăstirea a urmat tipicul renumitei mănăstiri Studion din Constantinopol. Din punct de vedere arhitectural, este singura biserică bizantină cu plan hexagonal care s-a păstrat în Grecia până astăzi.

Cea mai dramatică perioadă din istoria mănăstirii a fost cea consumată între anii 1570 și 1680, timp în care mănăstirea Pantokrator a fost un veritabil loc de refugiu spiritual și o sursă de inspirație națională, nu numai pentru grecii din zona Atenei, ci pentru întregul popor grec.

În timpul Săptămânii Patimilor din anul 1680, pirații agareni au jefuit și devastat zonele de coastă din jurul Rafinei. Din răutate, un argat al mănăstirii a conspirat cu pirații să-i conducă la mănăstire printr-un pasaj secret. Călugării, care mai fuseseră supuși înainte jafurilor și raidurilor, au construit - ca mijloc de evadare în caz de pericol - un tunel subteran, până la Rafina. Prin tunelul acesta, în noaptea Învierii, trădătorul a condus păgânii în interiorul mănăstirii. Acolo, pirații au surprins călugării, care erau adunați în biserică cu lumânări aprinse, cântând ultimul "Hristos a înviat" din Sfânta Liturghie Pascală. O sută șaptezeci și nouă de călugări au luat cununa muceniciei în noaptea Sf. Învieri a anului 1680.

Singurul supraviețuitor a fost un călugăr care s-a întâmplat să fie plecat la o altă biserică a mănăstirii. Pe când acest călugăr se întorcea la mănăstire, în după-amiaza următoare, în Duminica Paștilor, a văzut din pădure clădirile arse și, lângă intrarea principală, trupurile sfârtecate ale părinților. A îngropat trupurile părinților pe unde a putut prin mănăstire, după care a plecat și el.

Trei secole după sfârșitul mucenicesc al celor o sută șaptezeci și nouă de părinți, Dumnezeu a rânduit ca cinsitele lor moaște să fie descoperite. Părintele Porfirie este cel care a pus din nou bazele mănăstirii și, când a  vizitat-o, a spus egumenei cu lacrimi în ochi că maicile „calcă pe mormintele sfinților”. Craniile crăpate și picioarele zdrobite sunt acum așezate în racle, în așteptarea celei de a doua veniri a lui Hristos.

După cutremurătoarea mărturie despre cei o sută șaptezeci și nouă de părinți, ne îndreptam spre biserica cea mare, construită de maici. Tot ele au executat și pictura interioară, în stil bizantin, nefinalizată. În timp ce ne închinăm la moaștele sfinților mucenici, patru maici se adună ad-hoc în strana din stânga și cânta un axion dumnezeiesc de frumos! Ne luăm rămas bun de la obștea de maici și ne urcăm în autocar. Bătrâna stareță Steliana, împreună cu câteva măicuțe, încă fluturau din mâini în semn de rămas bun, chiar dacă trecusem de poarta mănăstirii!

După amiaza ne continuăm drumul pe Muntele Neprihăniților, la ultimul obiectiv al pelerinajului: mănăstirea de la Nea Makri, adică acasă la Sf. Efrem! Drumul spre Sf. Efrem este unul lin și de împlinire; ne întristează însă urmele incendiului de anul trecut care sunt încă vizibile pe dealurile golașe cu copaci înnegriți. Ajungem la mănăstire. Biserica adăpostește trupul întreg al sfântului într-un sicriu de argint și sticlă. După terminarea Vecerniei, primim binecuvântarea de a citi acatistul sfântului. Locul de suferința de peste opt luni a sfântului este astăzi loc de mângâiere și înnoite nădejdi pentru cei care îi cer ajutorul. Se pot zări  copacul de care a fost spânzurat cu capul în jos și locul unde au fost descoperite moaștele. Întreg complexul mănăstiresc se aseamăna cu un fagure de miere, unde nenumărate încăperi unite revarsă dulceața dragostei lui Dumnezeu: biserica nouă și cea veche, copacul și mormântul maicii Macaria, cea care s-a învrednicit să scoată din pântecele pamântului moaștele Sf. Efrem.

Sâmbătă 23 Februarie -  Sf. Liturghie la Nea Makri. Revenirea în Marea Britanie.
Ultima zi de pelerinaj. Ne îndreptăm cu pași grăbiți spre mănăstire - ajungem exact când se dădea binecuvântarea pentru începutul Sfintei Liturghii! Răspunsurile stranei par a veni din altă lume, iar părintele slujitor, înalt și uscățiv, ne cucerește cu gestul său liturgic de a proteja Sfintele Taine cu mâna și a le ține la piept, odată încheiată împărtășirea celor din biserică! Ne luăm rămas bun de la sfântul nostru drag, Efrem, și purcedem spre hotel. Drumul ne oferă iarăși aceeași priveliște tristă; copaci arși, case părăsite, altele încă locuite dar cu semne că au fost mușcate de vâltoarea flăcărilor. Prăpădul a făcut multe victime; focul, fumul, apa, vântul au vedenit dușmani nemiloși pentru nouăzeci și opt de oameni... Predăm camerele și ne îndreptăm spre aeroport, împreună cu părintele Sorin care ne-a fost ghid, părinte, învățător, sfătuitor și partener jovial pe parcursul celor șapte zile de pelerinaj.

Ne întoarcem în Marea Britanie cu bucuria iubirii mângâietoare a Domnului și a sfinților Săi. Purtăm în gând și în inimă cele văzute, auzite și trăite în aceste câteva zile de pelerinaj la o parte din locurile sfinte ale Eladei. Ne propunem să revenim, în alți ani, la celelalte locuri!

Pr. Constantin Popescu

Notă: Mulțumiri Mariei Alexa pentru notele din pelerinaj care m-au ajutat în compilarea acestui articol.